Rolul echipei multidisciplinare este decisiv în soluţionarea cazurilor de violenţă în familie

Satul Ignăţei,  din raionul Rezina este unul din cele 30 de localităţi ţintă  ale proiectului “Protecţia şi abilitarea victimelor traficului de fiinţe umane şi violenţei în familie”, finanţat de Guvernul Japoniei prin Fondul de Securitate Umană al ONU. O primă vizită de monitorizare a proiectelor locale de dezvoltare a serviciilor pentru subiecţii violenţei în familie, efectuată aici de către reprezentanţii Fondului ONU pentru Populaţie, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Muncii, Protecţiei  Sociale şi Familiei, demonstrează că rolul specialiştilor din echipa multidisciplinară – asistentul social, medicul, poliţistul – rămâne a fi decisiv în soluţionarea cazurilor de violenţă în familie.

Un sat îmbătrânit

Reuniţi în incinta Primăriei, specialiştii echipei multidisciplinare, în frunte cu primarul localităţii Ion Balan, par a fi emoţionaţi de prezenţa oaspeţilor şi încearcă să povestească cu lux de amănunte cum stau lucrurile la Ignăţei. Situat la vreo 30 de kilometri de centrul raional Rezina, aflăm cu tristeţe că este un sat ca multe altele din Moldova - cu oameni plecaţi peste hotare, copii  rămaşi fără părinţi, tineri, care odată ieşiţi de acasă, nu prea se grăbesc să revină. “De la începutul anului au murit nouă persoane, dar nu s-a născut nici un copil. Mă ia frica când mă gândesc cât de mult îmbătrâneşte satul”, spune cu îngrjorare o femeie, amintindu-şi că acum 20 de ani “Ignăţeiul avea peste 3500 de locuitori, dar acum abia de numără vreo 2500”. O altă femeie constată cu tristeţe că “aproape nu se mai construiesc case noi la Ignăţei, iar din cauza lipsei locurilor de muncă şi a ocupaţiei, oamenii se apucă de băut, apar tot mai multe certuri şi cazuri de violenţă în familie”.

Citeşte mai mult...
 
Cu zâmbet pe buze, dar lacrimi în suflet

Istoria unei femei respectată în comunitate, dar umilită acasă

Era în timpul unui seminar de instruire  în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice, desfăşurat în cadrul proiectului  “Protecţia şi abilitarea victimelor traficului de fiinţe umane şi a violenţei domestice în Moldova”, când Raisa M. de 48 de ani a decis să se apropie de unul din specialişti şi să-şi povestească istoria. O poveste tristă, dar în acelaşi timp emoţionantă, despre o femeie inteligentă, cu funcţie de răspundere în localitate, care mult timp a ajutat victimele violenţei în familie să lupte cu acest  fenomen, dar singură nu a avut curajul să o facă.   

Prima căsnicie a Raisei nu a mers. Soţul era gelos pe succesele ei şi a părăsit-o, plecând peste hotare şi lăsând-o cu două fete, fără niciun sprijin şi ajutor material. Peste doi ani de zile de la plecarea soţului, femeia a divorţat şi a hotărât să-şi refacă viaţa. Se afla la sanatoriu, când l-a întâlnit pe Vasile, „un prinţ arătos la chip, dar putred la suflet”, după cum avea să-şi dea seama mai târziu. „Era un bărbat prezentabil şi amabil, îmi făcea cadouri, îmi aducea flori, reuşind să mă convingă că este cel mai bun de pe pământ. Mi-a povestit că este în proces de divorţ, că nu a avut noroc în viaţă. L-am crezut şi l-am acceptat”.

Vasile a început să vină în vizită, să o însoţească în ospeţie la rude, la prieteni. Fiind un bărbat arătos şi galant, nu i-a luat mult timp să pătrundă în familie şi să capete încrederea tuturor. După o vreme, însă, Raisa a început să-i descopere adevărata faţă. „Era foarte gelos, iar uneori avea obiceiul să vină  noaptea târziu la mine acasă, să bată la geamuri, să-mi deranjeze copiii. Nu s-a mutat niciodată să locuiască la mine permanent. Deşi mi-a propus să mă căsătoresc cu el, nu m-am decis să fac acest pas”.

Citeşte mai mult...
 
Asistentul social este avocatul persoanelor aflate în dificultate

12 asistente sociale din Şoldăneşti, Rezina şi Anenii-Noi au învăţat cum să comunice cu victimele violenţei în familie

12 asistente sociale din mai multe sate şi raioane ale R. Moldova au participat în luna decembrie 2009 la un prim training specializat de instruire în domeniul prevenirii şi asistenţei cazurilor de violenţă în familie. Timp de două zile asistentele au aflat cum să evite conflictele în familie şi ce tehnici de comunicare şi consiliere să adopte în familiile afectate de violenţă. Atelierul de instruire a fost organizat de ONG “Gender-Centru", cu susţinerea financiară a UNFPA, Fondul ONU pentru Populaţie.

Citeşte mai mult...
 
UNFPA ajută tinerii romi să capete deprinderi de viaţă

Ce înseamnă violenţa în familie, cum să dobândeşti respectul de sine, care sunt bolile sexual transmisibile, iată doar câteva subiecte pe care 15 tineri romi din Moldova le-au discutat în cadrul unui seminar de formare a educatorilor de la egal la egal, desfăşurat la Vadul lui Vodă, în luna iunie. Timp de cinci zile participanţii au avut ocazia să studieze intensiv, dar şi să petreacă în mod inedit zilele de vacanţă.

Reuniţi din toate colţurile Moldovei, tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani s-au obişnuit repede unii cu alţii, ajungând în final să se creadă prieteni pe viaţă. Atunci când i-am vizitat la Vadul lui Vodă era exact ora educaţiei sexuale şi am putut să remarc cum unii dintre ei îşi acopereau ochii sau chiar roşeau la anumite subiecte mai delicate. Treptat, însă, s-au obişnuit şi erau curioşi să afle cât mai multe lucruri, adresând formatorului în sănătatea reproducerii, Simion Sîrbu, o groază de întrebări.

Citeşte mai mult...
 
Dragoste preschimbată în pumni

Maria a avut puterea să-şi ia copiii şi să plece de la soţul violent

Este pentru prima oară când Nicolae M., inspector operativ de sector în raionul Şoldăneşti, localitate din nordul Moldovei, ştie cum să actioneze atunci când i se adresează o femeie care tocmai a suportat un act de violentă. în cei peste 8 ani de muncă politienească, a avut multe plângeri de acest fel, pe care le rezolva mai degrabă tehnic, superficial. Atunci când femeile nu doreau să scrie reclamatii împotriva agresorului sau să-l actioneze în judecată, el le respecta decizia şi nu stătea să le convingă. "Aplicam amendă agresorului. De regulă, acesta promitea că nu îşi va mai bate sotia. Discutam şi cu victima, căreia îi era oarecum ruşine de ceea ce i s-a întâmplat şi dorea să revină mai repede acasă, departe de ochii lumii. Pe moment, lucrurile parcă se rezolvau. După o perioadă, însă, scena putea să se repete", ne spune cu regret Nicolae.

"Pentru Moldova o asemenea situatie este larg răspândită - explică Valentina Bodrug Lungu, expert national în probleme de gender. şi asta din cauza traditiei înrădăcinate că "o femeie nebătută e ca şi casa nemăturată" sau "bătaia-i ruptă din rai". Mai rău e că fiecare a treia femeie agresată consideră că a provocat singură conflictul, astfel că nici atentia comunitătii asupra acestui fenomen nu este foarte mare şi nici profesioniştii nu sunt motivati să abordeze mai complex fenomenul".

Citeşte mai mult...