„Vârsta Cere Acţiuni” – o campanie de recunoaştere a drepturilor persoanelor în vârstă

Chişinău, 08 octombrie 2010 – Numărul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani este în creştere, iar societatea îmbătrâneşte – acestea sunt tendinţele actuale în structura  populaţiei la nivel global şi în Republica Moldova. În acelaşi timp, categoria vârstnicilor rămâne să fie una din cele mai vulnerabile categorii sociale. Conform estimărilor, în lume 100 milioane persoane în vârstă trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi, iar în Moldova aproape fiecare a doua persoană de peste 60 de ani trăieşte în sărăcie.  

Pentru a pune în discuţie problemele cu care se confruntă persoanele în etate, în fiecare an, la nivel global, este organizată campania cu genericul „Vârsta Cere Acţiuni”. Aceasta este prima campanie globală care dă posibilitate persoanelor în etate să interacţioneze cu autorităţile şi să-şi expună punctul de vedere asupra modului în care pot obţine un trai decent şi sănătos.

În cadrul acestei campanii, lansată cu prilejul Zilei Internaţionale a persoanelor în vârstă, ce se marchează anual pe 1 octombrie, delegaţii ale persoanelor în etate din 50 de ţări din lume se întrunesc cu reprezentanţii guvernelor pentru a găsi împreună soluţii. În anul 2010 campania „Vârsta Cere Acţiuni” se desfăşoară sub acelaşi drapel şi cu o tematică comună „Persoanele în etate şi atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului”. În semn de susţinere a articolului 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care spune că „toţi oamenii se nasc liberi, egali în drepturi şi cu aceeaşi demnitate” delegaţiile din întreaga lume ridică degetul arătător (ce înseamnă cifra 1) şi realizează fotografii cu aceste imagini. 

În acest context şi în Republica Moldova a fost organizată o masă rotundă cu genericul „Vârsta cere acţiuni”, la care au participat delegaţii ale persoanelor în vârstă  din 14 ONG-uri din ţară şi reprezentanţii  Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Economiei, Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Ambasadei Marii Britanii la Chişinău.

Participanţii la masa rotundă au reafirmat faptul că „este nevoie de a întreprinde măsuri pentru persoanele în etate, pentru a le recunoaşte drepturile şi contribuţia valoroasă la dezvoltarea societăţii”.

La sfârşitul evenimentului participanţii au avut ocazia să viziteze o expoziţie de fotografie şi desene ce reflectă viaţa vârstnicilor din Republica Moldova şi să asiste la un concert de binefacere cu participarea interpretei Geta Burlacu.

Evenimentul a fost organizat de HelpAge International sub egida Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în colaborare cu UNFPA, Fondul ONU pentru Populaţie.  

Mai multe detalii despre campania „Vârsta cere acţiuni” la nivel global,  fotografii şi video găsiţi pe http://www.helpage.org şi http://www.helpage.org/get-involved/campaigns/age-demands-action/

Pentru contact: Dina Sava, Coordonator Proiect, tel: 225098, mob: 068614910, email: dsava@helpageinternational.org