Cum poate fi echilibrată cererea de forţă de muncă venită dinspre economie, în situaţia în care oferta este tot mai mică?

  În iunie 2009 Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă avea înregistrat un număr dublu de şomeri în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest influx se datorează mai ales migranţilor reveniţi acasă, care nu se grăbesc să se angajeze, fie din cauza locurilor de muncă puţin atractive, fie pentru că nu planifică să se reţină mult timp în Moldova. Deci problema este dublă: populaţie economic activă în descreştere şi locuri de muncă rău plătite. Prima prioritate ar fi atragerea investiţiilor (inclusiv a remitenţelor), dar şi cointeresarea migranţilor să se  întoarcă/rămână acasă prin locuri de muncă adecvate. Pe termen scurt, însă, pentru ca economia să-şi poată menţine potenţialul de dezvoltare, Moldova ar putea considera şi soluţia atragerii forţei de muncă străină. Deocamdată, Legea este restrictivă în acest sens, iar politica Guvernului este îndreptată spre protejarea pieţei interne a forţei de muncă. Politica cotelor, permite intrarea a circa 2000 de persoane străine în fiecare an, inclusiv studenţii şi refugiaţii. Aceasta este o cifră nesemnificativă în raport cu necesităţile reale.

 Credeţi că recesiunea economică ar putea fi o oportunitate din acest punct de vedere?

  Şi da, şi nu. Desigur că mulţi conaţionali de-ai noştri se reîntorc acasă, mai ales după blocarea industriilor de construcţie în Rusia şi alte ţări europene. Totuşi, o bună parte dintre ei, în special femeile, muncesc în sectorul de îngrijire socială, unde cererea continuă să fie la fel de mare. De aceea, nu ne putem aştepta la o reîntoarcere masivă. Pe de altă parte, proporţiile ar putea fi altele,  dacă în Moldova ar exista politici stimulatorii active în acest sens. Cu cât mai mari vor fi posibilităţile de dezvoltare ale micului business în ţară, cu atât mai mulţi oameni vor reveni. Peste hotare, din cauza competiţiei acerbe, este dificil să începi o afacere, pe când la noi teren există. Cu regret, există şi corupţie, şi bariere administrative, şi fiscale care trebuie înlăturate pentru a atrage oamenii acasă şi a soluţiona, parţial, problema demografică.  

  În ce măsură majorarea vârstei  de pensionare ar putea fi o soluţie? Şi pe cât de binevenit este acest lucru, având în vedere că unele platforme electorale prevăd chiar micşorarea ei?

  Chiar dacă vârsta de pensionare este un subiect extrem de sensibil, iar de cele mai multe ori politicienii se străduiesc să-l evite, mai devreme sau mai târziu R. Moldova va trebui să majoreze pragul de pensionare. Dar aceasta este o reformă care se face în mod gradual. Mai întâi trebuie explicat populaţiei foarte clar de ce este nevoie de ea, apoi cointeresată în asta prin oferirea unor condiţii foarte bune de lucru. În acelaşi timp, vârsta de pensionare se majorează treptat. În Italia, de exemplu, Guvernul care a încercat să majoreze  brusc vârsta de pensionare, a fost sacrificat. Acum acolo se adaogă anual câte şase luni. Această practică ar putea fi preluată şi la noi, mai ales că mulţi pensionari oricum sunt nevoiţi să muncească din cauza  pensiilor mici. Apoi mai există şi problema sistemului de pensionare. Astăzi acesta funcţionează după principiul „primesc de aici şi dau acolo”, dar el nu este eficient. În condiţiile R. Moldova, unde sectorul financiar este încă tânăr, nu se poate vorbi despre un sistem privat de pensionare, dar pe viitor trebuie să ne gândim şi la asta. Banii trebuie investiţi „azi”, pentru ca „mâine”, când oamenii ajung la pensie, să obţină dividende. Politicile, aşadar, trebuie să fie echilibrate şi conexe. Pe de o parte, să fie orientate la îmbunătăţirea sistemului de sănătate şi de protecţie socială a populaţiei, iar pe de altă parte, să vizeze dezvoltarea resurselor umane şi valorificarea potenţialului economic al acestora.  

  Referindu-ne la politicile pronataliste, pe ce ar trebui să mizăm ­- stimulente  financiare sau de altă natură ? 

  Aş aduce aici exemplul Franţei şi Suediei. În pofida tendinţelor generale negative, aceste ţări reuşesc să menţină fertilitatea la un nivel destul de înalt. Dar o fac nu atât din contul stimulentelor financiare, cât mai ales pe seama posibilităţilor existente pentru părinţi. Adică  responsabilităţile de îngrijire a copiilor sunt împărţite. Astăzi, în Moldova, avem o situaţie exact inversă. Deşi femeile au un nivel înalt de educaţie şi persistă tendinţa de implicare a lor în business, politicile statului nu sunt în măsură să le creeze un mediu favorabil în acest sens. Conform Legii, concediul de maternitate se acordă pentru o perioadă de trei ani, ceea ce este foarte mult. În plus, tradiţional, femeia este cea care îşi asumă responsabilităţile de îngrijire a copiilor. Este cunoscută şi atitudinea mai rezervată a patronilor faţă de angajarea femeilor, nu numai a celor însărcinate, dar şi a celor care îşi planifică o sarcină în viitorul apropiat. Este firesc ca acestea să se limiteze la un singur copil. De aceea, sunt necesare schimbări la nivel de legislaţie, dar şi la nivel de mentalitate, pentru ca funcţiile pentru creşterea copiilor să fie asumate de ambii părinţi. Se mai cere şi o infrastructură bine dezvoltată a sistemului de grădiniţe şi creşe, care să vină în ajutorul familiilor cu copii.

  Ce măsuri întreprinde Guvernul pentru a răspunde acestor cerinţe?

  Anul trecut Ministerul Economiei şi Comerţului a elaborat Strategia Naţională în domeniul  Securităţii Demografice, pentru anii 2012-2023. Strategia se bazează pe Cartea Verde a Populaţiei, care oferă o analiză detaliată a situaţiei demografice din ţară, fiind elaborată de o echipă de experţi de la Academia de Ştiinţe şi  Ministerul Economiei, cu asistenţa Fondului ONU pentru Populaţie. Este o primă încercare de a avea o abordare multi-sectorială a problemei, iar Guvernul se arată dispus să aloce resurse importante pentru realizarea sa. Pe de o parte, acest document îşi propune valorificarea potenţialului intelectual al oamenilor, adică investiţii în calitatea resurselor umane, pe de altă parte - investiţii în stimularea natalităţii. Se prevede susţinerea materială a familiilor tinere, a familiilor social vulnerabile, ajutoare la procurarea locuinţelor etc. În acelaşi timp, ca să devină eficientă, această Strategie trebuie să fie înţeleasă şi interpretată corect de către toţi actorii implicaţi şi trebuie să devină, dacă vreţi, un document umbrelă şi pentru celelalte sectoare. Provocarea cea mai mare rămâne a fi lipsa specialiştilor în demografie. Este nevoie de un Centru Demografic în Moldova, unde să se producă analize demografice şi cercetări ştiinţifice în acest domeniu, deoarece fără un suport ştiinţific este aproape imposibil să elaborezi politici eficiente. În acelaşi timp, autorităţile trebuie să înţeleagă că nu pot să mizeze doar pe asistenţa donatorilor străini în acest sens, deoarece o astfel de abordare nu este constructivă şi nu asigură o dezvoltare susţinută.

 Interviu publicat în ziarul ECOnomist, august 2009